Somnul este unul dintre cei mai importanţi factori care ne ajută să fim cât mai eficienţi şi mai productivi în activităţile pe care le avem de dus la bun sfârşit în ziua care urmează. Tocmai de aceea, este esenţial să ne asigurăm că ţinem cont de toate aspectele necesare care să contribuie la un somn cât mai odihnitor şi mai calitativ, după cum urmează: eliminarea obiceiului de a consuma alcool şi cofeină în exces, încercarea unor diferite metode de relaxare înainte de somn şi înlăturarea tuturor surselor de lumină şi de zgomot care ne pot trezi şi perturba somnul în timpul nopţii. Nu în ultimul rând, şi poate cel mai important, trebuie să ne asigurăm că dormim într-o poziţie corectă, cu coloana vertebrală bine aliniată, cu ajutorul unor perne ortopedice de specialitate care să ne ofere sprijinul de care avem nevoie şi care să prevină apariţia durerilor de spate lombare.
Tipuri de dureri de spate
În funcţie de intensitate şi de perioada de timp în care se manifestă, durerile de spate lombare pot fi acute sau cronice. Durerile acute se caracterizează printr-un disconfort de scurtă durată, de ordinul câtorva zile sau săptămâni, şi de cele mai multe ori nu produc efecte pe termen lung asupra mobilităţii persoanelor. În schimb, durerile cronice de spate durează pentru o perioadă mai lungă de timp şi apar în general fără o cauză clar determinată.
Relaţia bidirecţională dintre somn şi durerile de spate
Cel mai probabil foarte puţină lume cunoaşte faptul că somnul, respectiv poziţia de dormit, şi durerile de spate lombare se influenţează reciproc, producând consecinţe de ambele părţi. Astfel, numeroase cercetări ale specialiştilor în domeniu au demonstrat faptul că durerea de spate poate reprezenta o barieră majoră în calea unui somn de calitate, şi asta din cauza disconfortului resimţit odată cu durerile lombare de spate, care ne fac să ne trezim peste noapte de cele mai multe ori şi ne perturbă liniştea. În acelaşi timp, s-a constatat faptul că cei care declară că au probleme cu somnul, au şanse mult mai mari să aibă de-a face cu apariţia durerilor de spate sau cu agravarea lor, din cauza faptului că sunt mult mai sensibili la dureri atunci când nu au parte de un somn odihnitor pe deplin.
Legătura dintre poziţiile de somn şi durerea de spate
Bineînţeles, poziţia de dormit pe care o adoptăm în majoritatea timpului poate influenţa sau nu apariţia durerilor de spate lombare, deoarece aceasta reprezintă felul în care ne aliniem coloana vertebrală în timpul somnului. O poziţie de dormit care implică o presiune foarte mare asupra coloanei nu face decât să provoace apariţia disconfortului şi rigidităţii. În acest sens, este bine să cunoaştem câteva dintre poziţiile de somn indicate în cazul în care avem de-a face cu durerile de spate sau în cazul în care ne dorim să prevenim apariţia lor.
Aşadar, o primă postură recomandată prin care asigurăm o aliniere corectă a coloanei noastre vertebrale în timpul somnului este cea pe o parte, cu genunchii îndoiţi parţial, eventual cu ajutorul unei perne ortopedice pentru genunchi de specialitate. O astfel de poziţie ajută la echilibrarea corpului şi la reducere presiunii asupra coloanei.
Mai mult, pentru cei care nu pot renunţa la poziţiile de dormit pe spate sau pe burtă, este indicat să folosească de asemenea o pernă sub genunchi, picioare sau spate, care să îi ajute să obţină o curbură cât mai naturală şi firească a coloanei, diminuând presiunea lombară. Totodată, persoanele care adoptă în majoritatea timpului poziţia de dormit pe burtă, trebuie să ştie că este recomandat să folosească o pernă mai subţire pentru susţinerea capului şi o pernă cu susţinere mai mare pentru şolduri sau abdomen, asta pentru a împiedica partea inferioară a corpului să capete acea formă de U care face ca aliniamentul coloanei noastre să nu mai fie unul corect şi firesc.
Cum să dormi mai bine cu dureri de spate
Deşi pentru mulţi dintre noi poate părea aproape imposibil să poţi avea parte de un somn odihnitor atunci când te confrunţi şi cu dureri de spate lombare agresive, soluţia este perna ortopedică pentru şezut de la Better Posture. Acest produs te poate ajuta să faci faţă durerilor de spate lombare şi de coccis, datorită design-ului său unic în formă de U care are rolul de a reduce presiunea de pe coloană şi de a adopta o poziţie corectă a acesteia în timpul somnului. Mai mult, spuma cu memorie de ultimă generaţie din care este realizată asigură confortul şi susţinerea necesară pentru un somn cât mai calitativ şi odihnitor.
Perna ortopedică pentru şezut poate fi folosită de către oricine, fiind foarte recomandată de către majoritatea medicilor ortopezi întrucât îmbunătăţeşte considerabil circulaţia sângelui, împiedică deformarea coloanei vertebrale, previne apariţia cocoaşei, reduce stresul şi previne pe termen lung instalarea unor afecţiuni ale spatelui precum cifoza, scolioza, spondiloza şi multe altele. Acest produs marca Better Posture promite clienţilor săi rezultate pozitive încă de la primele utilizări şi o experienţă unică de folosire. În caz contrar, cei care se declară nemulţumiţi de perna ortopedică pentru şezut comandată, au posibilitatea de a-şi primi banii înapoi.
Când ar trebui să mergi la medic
În cazul în care observi că ai de-a face cu dureri de spate lombare frecvente, care continuă să se agraveze din ce în ce mai tare şi încep să radieze şi înspre celelalte părţi ale corpului tău, cum ar fi şolduri sau picioare, acest lucru nu este deloc de neglijat, deoarece poate ascunde numeroase afecţiuni grave ce trebuie descoperite şi tratate la timp cu ajutorul unui medic de specialitate. Acesta este singurul care îţi poate da un verdict corect, în baza simptomelor pe care le manifeşti, şi care te poate îndruma eficient în procesul de testare, diagnosticare şi tratament de care ai nevoie.
Investeşte în postura ta din timpul zilei şi în somnul tău, alegând calitatea prin intermediul pernelor ortopedice pentru şezut de la Better Posture care pot fi folosite pentru orice poziţie de dormit, astfel încât să elimini pe cât posibil riscul apariţiei durerilor de spate lombare.
Articole Similare:
Dormi mai bine cu ajutorul pernelor ortopedice pentru dormit de la Better Posture!
Top 4 Beneficii ale unei Perne Lombare
Suport Lombar pentru Intinderea Spatelui: Avantaje si Dezavantaje